Resurse pentru dezvoltare personala si spirituala

Elementele stimei de sine (2) – Acceptarea de sine

Avatar
Scris de Corina Vasile

Acceptarea de sine

Cel de-al doilea element al stimei de sine, acceptarea de  sine, implică aprobarea persoanei, fundamentată sau nu, a calităților și defectelor sale. Dincolo de cunoașterea de sine, acceptarea de sine își are sorgintea în convingerea omului că deține anumite calități și defecte, potențialități și limite, și, deopotrivă, în împăcarea sa cu sine însuși.

Acceptarea de sine este o forță interioară, care permite bucuria în ciuda oricărei adversități. Dimpotrivă, o acceptare de sine deficitară, timorată, conduce la dificultăți în a găsi soluțiile potrivite în diferite situații de viață.

Ca și iubirea de sine, acceptarea de sine se clădește pe resursele primite în mediul familial: încurajări pentru felul de a fi al copilului, pentru interesul manifestat față de un domeniu sau față de un proiect anume, absența criticilor și a umilinței, acceptarea eșecurilor ca pe lucruri firești, ce fac parte din viață, evitarea evidențierii imperfecțiunilor și stabilirii unor standarde obligatorii de atins de către copil, evitarea așteptărilor pentru rezultate performante, evitarea comparațiilor cu oricine altcineva etc. Într-un cuvânt, copilul învață să se accepte pe sine atunci când mediul familial îl aprobă așa cum este, pentru ceea ce este, făcând o delimitare clară între însușirile intrinseci ale copilului și comportamentul acestuia, care, uneori, impune corecții.

Ca și în cazul iubirii de sine, propria acceptare de sine a părintelui își găsește ecou în consistența acceptării de sine a copilului.

De multe ori, copilul este împovărat inconștient de părinții săi frustrați de propriile neîmpliniri, să ducă la bun sfârșit ceea ce ei înșiși nu au putut sau nu au știut să realizeze în viața lor. Studiile din domeniul neuroștiințelor demonstrează teoria neuronilor-oglindă, care decodifică intenția altor persoane, acordând trăirile proprii cu ale persoanelor respective. Prin urmare, “mulți copii își asumă sarcina de a lua asupra lor ceva din povara părinților, pentru a-i ajuta în acest fel” (Bert Hellinger). Toate acestea se întâmplă dintr-o iubire oarbă a copilului față de părintele său, iar aceste poveri nelegitime pentru copil sunt oglindite în devieri de comportament și serioase vulnerabilități din punctul de vedere al stimei de sine.

Despre Autor

Avatar

Corina Vasile

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.