Resurse pentru dezvoltare personala si spirituala

Aleg muzica vieții sau disonanța ei?

Avatar
Scris de Corina Vasile

Când credința se opune voinței, cea care va învinge este credința. Indiferent cât de mult vreau să fiu, să fac sau să am ceva, atât timp cât credința mea este bântuită de îndoială, nu voi reuși.

Și asta pentru că nu se întâmplă ceea ce vrem, ci ceea ce credem! Adevărata credință este certitudinea că ceea ce este dorit se împlinește.

Primul pas pentru orice doresc să materializez este voința: să stabilesc clar ceea ce vreau. Și, dacă pasul următor nu va fi credința, ci îndoiala (“Da, dar nu pot eu!), atunci voința nu se împlinește, pentru că, de fapt, nu accept realizarea dorinței, adică, propria mea dorință nu intră în aria mea de acceptare.

Când evaluez rezultatele și strecor îndoiala (“Vreau, dar nu văd cum aș putea…”), de fapt, blochez creația.

Credința, ca forță interioară de a menține o dorință chiar și în pofida realității exterioare, este ea însăși parte a creației, deoarece credința activează forța creatoare din noi și determină energia să ia forma dorită.

Când ridic granițele impuse de gândirea limitată și de ne-credință, atunci totul devine posibil.

Important este ceea ce mă conduce: credința sau îndoiala?

Theodor Fontane spunea că “Omul trebuie să audă muzica vieții. Majoritatea oamenilor aud doar disonanța.”

Eu ce aleg?

 

 

Despre Autor

Avatar

Corina Vasile

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.