Resurse pentru dezvoltare personala si spirituala

Despre stima de sine a adolescenților

Scris de Corina Vasile

Despre stima de sine a adolescenților

Adolescența, ca etapă specifică celei de-a doua decade a vieții omului, presupune trecerea spre maturizare și integrare în societatea adultă. Această etapă este împărțită frecvent în trei stadii: pubertatea (10-14 ani), adolescența (14-20 de ani) și adolescența prelungită (20-25 de ani).

Geneza stimei de sine

Pentru a-și realiza dorințele și potențialul, adolescentul trebuie să-și exploreze propriul eu, să se cunoască și să dobândească o imagine de sine cât mai exactă. Imaginea de sine influențează tonusul trăirilor afective și conduce spre edificarea stimei de sine. Imaginea de sine poate fi abordată din perspectiva conținutului, atunci când primează analiza interioară și conținutul eului, ca istorie a devenirii, ca o sinteză a evenimentelor marcante, ca o autobiografie. Imaginea de sine poate fi abordată și ca proces, în cadrul căruia informațiile sunt primite selectiv, unele fiind respinse, altele reținute, înregistrate și organizate.

Psihologia pragmatică arată că imaginea de sine este o construcție socială: se formează prin apartenența la un grup social, prin compararea cu alții. Ea conține cunoștințe despre trăsăturile de personalitate, abilități și priceperi, valori, credințe, motivații, evenimente de viață, relații cu alte persoane care exercită o influență semnificativă. Descrierea imaginii de sine se face adesea prin intermediul termenului de eu, cu cele trei aspecte ale sale: eul material – constituit din corpul persoanei, îmbrăcămintea, casa și celelalte posesiuni ale sale; eul social – constituit din totalitatea impresiilor pe care individul le face asupra celorlalți, este aspectul central al imaginii de sine, o sinteză a rolurilor pe care le jucăm în fața celorlalți; eul spiritual – include capacitatea de auto-reflecție, experiențele interioare, valorile și idealurile care reprezintă aspecte relativ stabile ale existenței, este contemplativ și include idei despre sensul vieții, despre divinitate, originea universului etc.

Formarea imaginii de sine presupune următoarele procese psiho-sociale:

  1. Socializarea, ca proces prin care persoana învață modul de viață al societății în care trăiește și își dezvoltă capacitatea de a funcționa ca membru al unor grupuri, începe la naștere și continuă de-a lungul întregii vieți, având ca scopuri: învățarea de către individ a abilităților necesare pentru a trăi în societate; însușirea capacității de a comunica eficient cu ceilalți; interiorizarea valorilor de bază și a credințelor fundamentale ale societății; dezvoltarea de către individ a propriului eu.

  2. Compararea socială – imaginea de sine nu este o realitate fizică, ci o realitate subiectivă, ce se construiește în mintea fiecăruia prin compararea cu ceilalți.

  3. Percepția de sine izvorăște dintr-o bună cunoaștere de sine, dobândită prin acțiune și observarea comportamentului propriu; privindu-se ca din exterior, individul obține indicii despre atitudinile, credințele, despre efectul actelor sale.

Identitatea psiho-socială este rezultatul intersecției socialului cu individualul, reunind reprezentarea de sine și de alții. Este o sinteză între esența individuală și caracteristicile unei culturi comune, între aptitudinile personale și rolurile sociale ale individului.

În sens restrâns, identitatea evocă continuitatea existenței, faptul că individul rămâne același în timp, că perseverează într-o formulă de sine. În sens larg, identitatea poate fi asimilată cu o reprezentare unificatoare a existenței, cu imaginea de sine și conceptul de sine. Dar, identitatea nu se poate limita la imaginea de sine. Ea se structurează și se construiește prin asumarea unor roluri pe scena socială și se reface continuu în cursul existenței. Apartenența la un grup social îl determină pe individ să se autodefinească în termenii specifici grupului respectiv, identitatea socială fiind amprenta grupului asupra membrilor săi. Caracterul pozitiv sau negativ al identității sociale se stabilește prin compararea grupului de apartenență cu alte grupuri, acest efort comparativ fiind justificat de dorința individului de a dobândi și menține o stimă de sine ridicată. Dacă identitatea socială devine nesatisfăcătoare, individul fie părăsește grupul, pentru a se integra într-unul care asigură o identitate socială pozitivă, fie alege să lupte pentru câștigarea de către grup a unor caracteristici pozitive.

Componenta evaluativ-motivațională a imaginii de sine, care se referă la auto-evaluările pozitive sau negative ale persoanei, este reprezentată de stima de sine. Simpla rostire a termenului “stimă de sine” atrage atenția tuturor, fiind un fenomen discret, impalpabil, complex, de care individul nu este totdeauna conștient. În limbaj comun, stima de sine ar putea fi definită ca reprezentând “modul în care ne vedem și dacă ne place ceea ce vedem” (Andre C., Lelord F). Stima de sine are un rol esențial în realizarea echilibrului psihologic al individului. Atunci când este înaltă și stabilă, conduce la acțiuni eficiente, susține depășirea perioadelor dificile și performanțele în activitate, dar și promovarea unor relații bune cu cei din jur. Când stima de sine este instabilă sau scăzută, conduce la inadaptare, neplăceri, frustrări și eficiență scăzută în acțiuni.

Cei care dovedesc un nivel scăzut al stimei de sine au sentimentul că nu se cunosc prea bine, vorbesc despre ei înșiși într-o manieră mai degrabă neutră, moderată, neclară, mediocră, au o părere despre propria persoană ce depinde de circumstanțe și de interlocutori. Ei amână să ia decizii, fiind adesea neliniștiți de consecințele posibile ale alegerilor lor, sunt influențați de anturaj în luarea deciziilor, sunt uneori ezitanți sau convenționali, sunt prudenți, răbdători, reacționează emoțional la eșec, se prăbușesc, se simt respinși dacă sunt criticați în domenii în care se consideră competenți, se justifică după eșec, se concentrează asupra aspectelor proprii negative, manifestă anxietate puternică în fața evaluării celorlalți, au bună motivație de a nu eșua, precum și capacitate de a asculta criticile.

Persoanele cu o înaltă stimă de sine au despre ele însele păreri clare și stabile, care nu depind prea mult de context, vorbesc despre ei în mod tranșant, pozitiv, coerent, acționează eficient, țin cont de ei înșiși în luarea deciziilor, perseverează în hotărârile lor în pofida dificultăților, pot fi novatori, deși prea sensibili la interesele lor pe termen scurt. Eșecul nu îi afectează durabil emoțional, pot rezista la critici asupra punctelor lor slabe, nu se simt obligați să se justifice dupa eșec, nu se simt respinși dacă sunt criticați și, adesea, nu țin cont de critică.

În funcție de nivelul stimei de sine, individul reacționează diferit și în fața succesului și în fața alegerilor importante din viață. Cei cu stima de sine scăzută au emoții amestecate atunci când trăiesc un succes: le place să reușească, însă reușita le perturbă imaginea de sine, nefiind în concordanță cu aceasta, le produce frică de a nu mai fi la înălțime. Succesul lor, fiind însoțit de bucurie anxioasă, nu aduce beneficii stimei de sine, consecința fiind o atitudine umilă, modestă. Persoanele cu stimă de sine redusă se tem de eșec, nu-și asumă riscuri, stau la adăpostul obiceiurilor lor, preferă mediocritatea, progresează lent, sunt prudenți și stăpâniți. Acelora care au o înaltă stimă de sine, succesul le confirmă imaginea de sine, le provoacă emoții pozitive, motivație crescută, fiind, însă, dependenți de recompense. Ei își asumă riscuri, lucrează pentru a-și depăși limitele, se simt stimulați de experiențe noi, progresează rapid.

Orice activitate se centrează pe a satisface două trebuințe indispensabile stimei de sine: necesitatea de a fi iubit (dorit, simpatizat, apreciat) și necesitatea de a fi competent (abil, performant, înzestrat). Aceste trebuințe se cer a fi satisfăcute permanent, întrucât stima de sine reprezintă o dimensiune mobilă și foarte importantă a personalității umane. Calea spre a dobândi o stima de sine înaltă este reprezentată de iubire și educație, din partea părinților, apoi din partea educatorilor, a prietenilor, colegilor și a tuturor persoanelor semnificative pentru un om de-a lungul vieții sale.

A avea încredere în sine, a fi sigur pe sine, a fi mulțumit de sine, toate acestea indică siguranța de a te arăta așa cum ești și sunt, totodată, expresii uzuale menite să desemneze stima de sine, făcând, de fapt, referire la aspectele multiple ale fenomenului complex al stimei de sine. 

Despre Autor

Corina Vasile

Lasa un comentariu